6–7 septembrie, Constanța – etapa a IV-a din Cupa Națională de Șosea
Responsabilitatea socială înseamnă mai mult decât acțiuni punctuale. La CELCO este parte din modul în care construim fiecare decizie. Iar Turul Ciclist CELCO Marea Neagră nu este doar o competiție sportivă, ci o inițiativă care reflectă exact acest angajament.
De ce un tur ciclist?
Ciclismul este despre echilibru, rezistență, un mediu curat, încredere în echipă. Exact ca un proiect de construcții solid, dar la scară umană. De aceea, organizarea acestui eveniment este firesc pentru noi.
Turul Ciclist CELCO Marea Neagră este parte din Cupa Națională de Șosea, cu sportivi profesioniști și amatori din toată țara. Evenimentul are loc la Constanța, orașul de care ne leagă peste 45 de ani de activitate, dezvoltare și apartenență.
Un demers pentru toți
Competiția include categorii diverse: elite, U23, juniori, cadeți, masters, amatori, copii și paraciclism. În spatele cifrelor sunt oameni care pedalează pentru pasiune, pentru performanță sau pur și simplu pentru bucuria de a fi împreună. Noi credem în aceste valori.
Implicarea noastră
Nu suntem doar un nume pe afiș. Ne implicăm logistic, comunicăm regulile de siguranță, susținem infrastructura și promovăm educația sportivă. Ne dorim ca acest eveniment să rămână un reper de bune practici pentru sportul românesc.
De ce contează ?
Pentru că ne pasă și alegem să fim parte activă din comunitatea în care trăim. Știm că fiecare copil care pedalează azi poate fi campionul de mâine, sau, mai important, un adult care a învățat ce înseamnă efortul, respectul și cooperarea.
Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele de mai jos în vederea preluării comentariului.
Citește Informare GDPR.
Pentru a începe completarea, este necesar să activezi butonul