Parteneriat CELCO – HC Dobrogea Sud: în echipă facem performanță!
Misiunea CELCO este despre inovație, despre viitor, despre sănătate și o lumea mai bună. Astăzi, mai mult ca oricând, oamenii au nevoie de modele ce îi ghidează în direcții care trec de obligațiile economice, punând în prim-plan dezvoltarea laturii sociale. Fie că este vorba despre promovarea unui stil de viață sănătos prin sport, de conservarea mediului înconjurător, de sprijinirea comunității locale sau de încurajarea activităților civice, țelul CELCO este de a construi un viitor mai bun, cu responsabilitate și grijă pentru generațiile următoare!
Previous
Next
Previous
Next
Parteneriatul între Handbal Club Dobrogea Sud Constanța și Celco reflectă asocierea dintre două branduri puternice din Constanța, dar reprezintă mai mult de atât. Așa cum Celco oferă o calitate extraordinară materialelor cu care se construiesc mari proiecte din România, la fel și noi ne propunem să „construim”, prin academia noastră, talentele care vor asigura viitorul handbalului românesc. Eforturile noastre se bazează pe valori comune, precum profesionalismul, performanța, durabilitatea și, evident, constanță. De aceea, încheierea acestui parteneriat mă bucură foarte mult și îmi dă speranțe pentru anii care urmează.
Hai HCD!!! Hai CONSTANȚA!!! Mulțumim, Celco!
Ionuț Rudi Stănescu – Președinte HC Dobrogea SUD
În demersurile noastre de promovare a unui mod de viață sănătos, atât prin materialele de construcție pe care le fabricăm, cât și prin evenimentele pe care le organizăm și cu care ne asociem, am întâmpinat cu bucurie încheierea unui parteneriat de lungă durată cu clubul de handbal masculin HC Dobrogea Sud care continuă tradiția handbalului de performanță la malul mării. Rezultatele lor, din ce în ce mai bune și încurajatoare, îi înscrie pe handbaliștii constănțeni în rândul celor care ne reprezintă cu onoare orașul și regiunea.
Niculae Dușu – Președintele GrupuluiDDCELCO
Acest parteneriat face parte din strategia companiei de implicare socială, în educație și sport, și se îmbină perfect cu misiunea proprie de a fi profesioniști și competitivi în toate acțiunile pe care compania le întreprinde. CELCO manifestă deschidere și interes față de toate mediile care influențează viața, implicându-se prin sponsorizări culturale și sociale, organizarea competiții sportive, organizarea de ateliere și evenimente pentru copii, conferințe, demonstrații, training-uri și altele.
Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele de mai jos în vederea preluării comentariului. Citește Informare GDPR.
Pentru a începe completarea, este necesar să activezi butonul
Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele de mai jos în vederea preluării comentariului.
Citește Informare GDPR.
Pentru a începe completarea, este necesar să activezi butonul