Turul Ciclist Celco – Marea Neagă – Ediția 1

Luna Mai a anului 2021 a adus odată cu relaxarea restricțiilor și primele manifestări sociale, iar printre primele evenimente, într-un aer de normalitate, desfășurate în România se numără și Turul Cliclist CELCO – Marea Neagră.

A fost un proiect nou pentru noi, foarte ambițios și mult așteptat. Practic un vis devenit realitate! Pentru că rezultatele evenimentului au depășit așteptările. Pentru că am avut parte de profesioniști și in rândul organizatorilor (BikeRehab), dar mai ales în rândul participanților. 

Scopul principal al Turului Ciclist Celco – Marea Neagra a fost îndeplinit, iar rezultatele primite au fost peste așteptări. Peste 250 de profesioniști și amatori cu vârste cuprinse între 5 și 73 de ani au participat în cele două zile (22-23 mai 2021) pe 3 circuite de șosea: Contratimp, Fond (95 km) și Circuit și au transmis prin puterea sportului mesajul unui stil de viață sănătos.

Suntem deosebit de fericiți să avem pe lista participanților nume atât de mari, multiplii campioni la ciclism precum Antoanela Felicia Manac și Crista Daniel, care au ridicat astfel nivelul competițional.
Am fost foarte impresionați de asemenea și de  participarea sportivilor din cele mai îndepărtate colțuri ale țării.
Echipei de la Timișoara cu siguranță nu i-a fost ușor să vină la Constanța, mai ales când știm că sportul este mai puțin promovat și susținut financiar.

Ne face plăcere și onoare participarea fiecărui concurent înscris la prima ediție a Turului Ciclist Celco – Marea Neagră si a tuturor cluburilor din care amintim:

C.S.A Steaua București;  ACS Bike Squad; CS Voința Cluj Napoca; CS Otopeni; UVT Devron West Cycling Team; CSU UVT;  CS Preventis Iași;  Petrolul;  ADS;  Călărași Cycling Team; Trident Triathlon Team; eXpelled ROM Logistic; Squadra Petralia / Velocitas; Ericsson Cycling Team; Ploiești Cycling; CS Olimpia București; XC Riders; ACS Atena Constanța; ACS Living Bike; CS YZO GIM; Tomis Bike Constanța; Slatina Cycling Team; Bike Rehab Racing Team; NBT Cycling; Bikexpert racingteam; Kastana Jilava; Clubul de Ciclism Galați; NBT Cycling; C.S.Conpet; Velopower; Club Sportiv Euxin Constanța.

 

Mulțumim tuturor celor implicați:
Organizatori, Voluntari, Concurenți, Sponsori, Colegi.

Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele de mai jos în vederea preluării comentariului.
Citește Informare GDPR.

Pentru a începe completarea, este necesar să activezi butonul

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Calculează zidăria și valoarea proiectului tău!